Iubesc un om. Asa cred eu. De multe ori ma intreb daca nu este doar o dorinta desarta. Dorinta de-a iubi. Sau de a fi indragostita. Imi dau seama ca el nu ma iubeste, doar o dorinta perversa il face sa ma caute periodic. Si nu inteleg de ce asta il face si mai atragatot. Ce ma impinge sa ii raspund la telefon atunci cand suna? Sau ce ma face sa-l caut daca nu ma suna? Vreau sa il vad. Destul de des. Dar nu ma deranjeaza daca nu il vad cu saptamanile. De ce oare?

Canva in viata de adult am zis ca nu mai caut jumatatea. Am zis ca daca vine ea la mine, atunci asa sa fie. Acum ma uit in jurul meu. Si toti au o jumatate. Impart necazuri dar si bucurii. eu nu mai am cu cine. Si-astept! Sa fie o greseala? Trebuia sa caut si eu?

Mai devreme la intrarea in Parcul Moghioros (Drumul Taberei) era mare inghesuiala.

Muzica urla dintr-o masina oprita pe care era un mare panou electoral cu nu-stiu-cum Gheorghe senator PNG – CD, Luminita Anghel era motivul aglomeratiei (PSD + PC), iar in spatele ei trona un cort portocaliu pe care scria Elena Udrea PD-L. Sublim!

Si chiar toti in acel moment trebuiau sa fie in acel loc? Se spionau sau faceau o alianta? 😀

Am fost mai devreme la Gradina Botanica din Bucuresti. Nu mi-a lasat o impresie prea buna. Seamana cu un parc oarecare. Chiar as spune mai neingrijit.

Atatea plante inghesuite. Fara sa iasa in evidenta cu nimic. Ca in padure. Acolonatura este libera sa se aranjeze. Aici as avea pretentia sa fie aranjata. Sa vad ceva frumos. Sa fie evidentiate toate plantele. La ce mai dai si bani la intrare daca nu ti se arata nimic?

Nici macar frumusetea culorilor de toamna nu poate ajuta varza de plante ca sa atraga atentia.

Era lume, multi cu aparate foto. Nu am vazut ce puteau sa fotografieze. Totalul mi s-a parut dezastros. Doar daca cautai sa vezi pe bucatele, atunci vedeai si frumusetea.

Am observat ca daca intrii intr-o casa unde este un nou nascut simti imediat. Nu stiai ca este un bebe acolo, dar stii de cum pasesti pragul. Eu, cel pitin, simt un miros specific. Nu stiu prea bine sa-l descriu, dar imi da o stare de bine. Nu pot sa spun ca imi place si ca este asa as vrea sa existe un parfum :D, dar imi place. Ma face sa simt curatenia, placutul si parca ceva moale si delicat (balsam, ce sa mai… :))) Am o senzatie de bine care as vrea sa nu se mai termine.

Ani de zile, cand am vrut o schimbare, am mutat mobila. Cateodata mutam mobila si in fiecare saptamana. Daca nu eram multumita mutam mobila dintr-o camera in alta.

Dar in ultimii ani nu am mai mutat mobila. Am ales optiunea cu tuns parul sau vopsit parul. Nu era o schimabare dramatica. Cateodata nimeni nu observa, dar eu stiam ca am facut ceva. Pasarele tata!

Si de o saptamana mi-am adus aminte de vechea  mea dambla. Acum astept sa prind curaj. Daca nu azi, maine cel tarziu mut mobila. Si am studiat problema! 😀 Nu o mai fac asa la nimereala. Am masurat camera. Mobilierul de asemenea :)), si am deschis Autocad-ul ca sa pot face o aranjare ca la carte. Stiu exact la cati centimetrii trebuie pus fiecare obiect :)).

Ma bufneste rasul cand ma gandesc ca o saptamana nu am dormit bine cu gandul ca POT SA MUT MOBILA, din nou:))

In ultimul timp imi este somn tot timpul. Nu ca as dormi prea mult. Tocmai asta e, nu dorm destul. Si acum, in loc sa imi indeplinesc visul (sa-l vad cu ochii :D), eu stau si bat campii.

Dar ce sa fac? Ca am impresia ca trece timpul atat de repede…. Si nu mai am timp de nimic. Atunci dorm mai putin. Sa nu mai pierd timpul. Il pierd sau trece cu viteza fenomenala? Numai eu am impresia asta?

Si cateodata pic de somn, ca acum, dar nu pot sa adorm linistita, mai vreau sa fac ceva. Si daca adorm acum am cosmaruri cu diverse pe care le puteam face si nu le-am facut. Si ma trezesc buimaca si am impresia ca am pierdut ceva. Si ce sentiment oribil sa nu stii ce ai pierdut, dar sa stii cu certitudine ca ceva s-an dus pe apa sambetei.

Si acum chiar am sa incerc sa dorm! SSSSttttttt

Am crezut ca pot sa scriu in fiecare zi, dar se pare ca m-am inselat. Nu am aceasta inclinare. Sunt o mie de lucruri despre care vreau sa scriu zilnic, dar niciodata nu apuc. Si daca trec zilele si mintea imi este ocupata cu altele, uit. Si chai daca nu uit nu pot retrai momentul si nu mai scriu asa cum as vrea. Nu ca as avea un talent remarcabil sau ca as scrie ceva interesant, dar sunt ideile mele.

Am spus de multe ori: Ce bine e acasa!

Dar de data asta o spun din tot sufletul. Partea proasta este ca in urmatoarea periaoda o sa o spun tot mai des.

Nu m-am gandit atunci cand am luat decizia ca trebuie sa fac o schimbare. Am crezut ca este ca un film. Incepe acum si in maxim doua – trei ore se termina. Si in tot acest rastimp ai parte de o sumedenie de trairi. Pe care mai tarziu le savurezi din memorie.

Odata ce alegi sa faci si munca de teren nu mai este asa ca in filme. Se termina repede si pe urma ramai sa visezi.

Stii cand incepe si vezi tu cand se termina. Asta n ar fi asa rau daca nu ar trebui sa schimbi si orasul si casa.

Asa ca voi spune tot mai des: Home sweet home!

Sunt un om simplu. Nu cred ca am ceva special sau sclipirea aceea care atrage. Am un job banal. Nu descopar nimic, nu creez nimic, nu las urme in urma mea. Adica intocmesc niste oferte de pret in constructii. Iar din punct de vedere tehnic nu este nimic spectaculos. Ca nu inventez betonul si nici nu schimb otelul. De suruburi nu mai zic…Asa ca nu am considerat ca ce fac eu numai eu pot sa fac si numai eu.Dar totusi este palpitant. Ofertele nu sunt la fel. Fiecare seamana, dar are particularitatile ei.

Dar la un moment am simtit nu se mai schimba nimic. Atunci am plecat sa caut o alta firma care sa ma vrea. Dar care totusi sa ma lase sa fac ceea ce stiu, cu diferentele aferente. Sa schimb macar peisajul, daca nu mai pot schimba profesia. Ca un soricel timid am plecat in lumea mare si am trimis faimosul meu CV (in care mi-am dat seama ca  nu prea stiu ce sa scriu si cum sa-l fac sa para mai atragator si sa arate ce multe stiu eu sa fac si cat de desteapta sunt… :D) la multe, multe firme.  Si cineva a considerat ca trebuie sa ma cunosca! Dar intr-un mod mai ciudat. Adica prin intermediul unei companii din marele internet, unde eu am gasit un post care mi s-a parut ca mi se potriveste si pentru care am aplicat. N-am apasat eu bine butonul de „send” ca intr-un timp scurt am si primit un mail in care mi se spunea ca am norocul sa fiu selectata pentru interviu. Imi spuneau data si ora. Nu imi venea sa cred. Asa repede? Era cineva la panda? Dar eram fericita. Nu a trebuit decat sa aplic si m-au si chemat la interviu. Ce noroc pe capul meu! Ma mai uit sa vad cerintele angajatorului. Ok. Nu-i rau! Si despre companie stiam numai de bine. Fericita inchid calculatorul. Dar… eu unde ma duc la interviu, si intreb de cineva? Sau ma duc asa la usa ci „buna ziua, am venit si eu…”. Ciudat! Deschic calculatorul sa mai verific. Da. Am citi bine! Sunt invitata la interviu in data x la ora y. Caut website-ul compaie, reperez adresa, caut numar de telefon de contact, gasesc coordonatorul de recrutare. Si dau un telefon. Minunat, dar stiti nu noi avem acest post disponibil. O sucursala de-a noastra. Am inghitit in sec. In ce oras o fi? Dar am noroc si este tot in Bucuresti. Coordonator este o doamna draguta care imi da adresa si numele persoanei de la sucursala…

In data de, la ora , usor nervoasa am fost la locul cu pricina. Acolo evident ca nu eram asteptata, evident ca nimeni nu stia ca internetul a luat-o razna si chema oameni la interviu in numele lor :)). Dar cum eu sunt o persoana draguta :D, asa am noroc sa gasesc numai oameni draguti. Am fost ascultata si chemata intr-o alta zi la alt interviu. Restul poate alta data.

Cand vorbeam despre unul din colegii mei eram foarte inversunata. Eram sigura ca se plange degeaba. Ca oricum nu face decat sa paseze obligatiile. Oricum asa facea. Dar a plecat la o lucrare si garantam ca si acolo nu face decat sa puna pe altii la treaba.

Concluzie: Am gasit un om deznadajduit, exact asa cum il auzeam si la telefon (si ziceam ca se preface bine!). Mi-am dat seama ca talentul lui inascut de a pune pe altii la treaba nu poate fi folosit. Nu are pe cine sa puna la treaba! 🙂 Acum il cred ca este terorizat.